Mi s-au parut foarte interesante niste conceptii ale lui Freud. El postulează un principiu al constanţei¸ conform căruia aparatul psihic tinde să menţină la un nivel cât mai scăzut, sau cel puţin cât mai constant cu putinţă, cantitatea de excitaţie pe care el o conţine. Pentru a obţine această constanţă, aparatul psihic fie descarcă energia deja existentă, fie evită ceea ce are putea duce la creşterea cantităţii de excitaţie. La Freud principiul constanţei se află într-un raport strâns cu principiul plăcerii. Creşterea de tensiune, de excitaţie intrapsihică, va fi percepută ca o stare de neplăcere, plăcerea apărând prin diminuarea sau păstrarea între limite controlate a acestei tensiuni. Principiul constanţei se sprijină pe un alt principiu, numit de către Freud principiul inerţiei neuronale, conform căruia neuronii tind să se videze de cantitatea lor de excitaţie şi -evacuând-o complet - să revină la starea originară, adică spre nivelul zero. Principiul inerţiei este corelativ funcţionării primare a aparatului psihic, acolo unde energia circulă liber. Legea constanţei se referă la procesul secundar, acolo unde energia nu mai circulă liber, ci este legată de reprezentări, ceea ce permite menţinerea ei la un anumit nivel. Deci ceea ce caracterizează procesul primar este o deplasare facilă, fără piedici a energiei.
Aşa cum în ordine reală principiul constanţei succede principiul inerţiei, tot aşa procesul secundar succede procesului primar. Deoarece procesul primar este tipic mai ales inconştientului şi cel secundar conştiinţei, opoziţia dintre modurile de funcţionare diametral diferite ale celor două sisteme va fi explicată de Freud prin două principii: principiul plăcerii şi principiul realităţii.
Primul ar corespunde descărcării excitaţiei până spre starea zero (principiul inerţiei), iar al doilea tendinţei de a menţine în sistem un nivel energetic constant (principiul constanţei). Această dialectică a energiei libere şi legate îşi va găsi corespondentul în alt cuplu de termeni complementari , şi anume pulsiunile de moarte (ce tind spre reducerea absolută a tensiunilor) şi pulsiunile de viaţă (care presupun un nivel ridicat de tensiune, pentru că ele creează, prin legare, unităţile vitale ale conştiinţei
Dupa parerea mea, aici cred ca am inteles eu foarte mult de unde vin nefericirile noastre. Din lupta celor doua: a inconstientului, corespunzator placerii, si a constientului, corespunzator realitatii. Primul ne dicteaza sa mergem dupa plecerile noastre, iar al doilea vine si ne spune stop sau frana, „trezeste-te la realitate, lucrurile nu pot fi chiar asa cum vrei tu”. Adica primul ne poate dicta visa de genul ca ne dorim sa traim intr-un palat, iar constiinta vine si ne spune: nu poti, nu ai banii astia!
Cine traieste prea mult dupa constient si nu tine cont si de inconstient, de placerile sale proprii, va deveni un om nefericit, neimplinit sufleteste. Cel care se va lasa prada principiului placerii si nu va tine cont de constiinta (limitele realitatii), va avea de suferit caci visele nu i se vor realiza si va fi un inadaptat.
Deci, un om echilibrat va fi cel care va reusi sa gaseasca calea de mijloc intre cele doua, sa le faca sa se inteleaga.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu